Pescarul
Comenteaza acest articol |
Trimite acest articol prin email
Petru venea din Betsaida, un sat de pescari de pe ţărmul de nord-est al Mării Galileei. Betsaida, care înseamnă „Pescărie”, era locul unde, mai târziu, Domnul Isus avea să săvârşească multe minuni. Betsaida a fost pierdută pentru istorie timp de aproape două mii de ani. De-abia în anul 1987 a fost descoperită aşezarea arheologică a acestui sat. Cu toate că Petru era căsătorit (Matei 8,14), despre soţia sau despre copiii lui, dacă a avut, nu cunoaştem nimic. Ştim doar că, atunci când Domnul Isus l-a chemat să-I fie ucenic, Petru locuia împreună cu soţia şi cu soacra lui în Capernaum.
1. Cum a răspuns Petru la chemarea Domnului? Ce semnificaţie are faptul că el şi fratele său „şi-au lăsat mrejele”? Matei 4,18-20
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
Simplitatea acestei relatări ne lasă să intuim ce s-a petrecut în mintea lui Petru. Este evident că era ceva atât de impunător în persoana Domnului Isus, încât Petru a fost gata să-şi lase căminul şi ocupaţia pentru a-L urma pe acest Învăţător care umbla din loc în loc. Mesajul ar trebui să fie clar pentru fiecare dintre noi. Trebuie să fim gata să facem şi noi acelaşi lucru, adică să-L urmăm pe Domnul, indiferent cât ne-ar costa aceasta (vezi Luca 14,2.27).
2. Petru provenea dintr-un mediu social foarte modest. Compară acest mediu cu cel din care provenea Pavel. Fapte 22,3; Romani 11,1; Filipeni 3,5; Fapte 5,34. Ce învăţăm din acest contrast?
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
În ambele cazuri, atât pentru Petru, cât şi pentru Pavel, oricât de diferite erau mediile din care proveneau, chemarea Domnului a cerut un angajament total. Nu contează dacă faci parte din clasa muncitoare sau dintr-un mediu mai înalt.
Aminteşte-ţi propria experienţă, atunci când ai fost chemat de Domnul. Ce te-a costat să-L urmezi? La ce a trebuit să renunţi? Dacă te-ar întreba cineva dacă a meritat, ce i-ai răspunde şi de ce?
De la nechibzuinţă la credinţă –apostolul Petru
Comenteaza acest articol | Trimite acest articol prin email
Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Fapte 2,14-40; 3; 5,1-11; 1 şi 2 Petru.
Sabat după-amiază
Text de memorizat: „’Doamne’, I-a răspuns Simon Petru, ’la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.’” (Ioan 6,68)
Gândul central al studiului: Apostolul Petru a fost unul dintre stâlpii bisericii primare. Domnul Isus l-a schimbat pe Petru dintr-un ucenic înflăcărat, dar pe care nu te puteai baza, într-un stâlp al bisericii,
neclintit ca stânca şi plin de putere în predicarea Evangheliei.
Firea impulsivă şi sentimentală pe care a avut-o face din Petru un subiect de studiu interesant. El era un ucenic cu o inimă sinceră, dar şi a făcut multe greşeli. Istoria vieţii lui Petru ne ajută să înţelegem rolul emoţiilor şi al sentimentelor în viaţa creştinului. Atunci când te rătăceşti într-o pădure, simţurile nu-ţi sunt de prea mare ajutor. Poţi să vezi, să auzi, să simţi mirosul – şi totuşi să rămâi pierdut. Ai nevoie de o busolă şi de o hartă – ceva mai mult decât simţurile tale. La fel este şi cu viaţa spirituală. Ceea ce simţim nu constituie testul final pentru adevăr. Avem nevoie de ceva mai mult, de ceva din afara noastră. Avem nevoie de busolă şi de hartă. Emoţiile şi senti mentele constituie o parte vitală a vieţii creştine, dar nu cea mai importantă. Dacă nu avem grijă, ele pot deveni periculoase. Lui Petru, i-au adus de multe ori necazuri. Cu toate acestea, odată supuse Domnului, emoţiile şi zelul acestui ucenic au devenit instrumente pline de putere pentru lucrarea Sa.
Pentru studiul Bibliei la rând: Ieremia 20 – 41
Studiu suplimentar
Comenteaza acest articol | Trimite acest articol prin email
Citeşte Ellen G. White, Faptele apostolilor, capitolul 53 – „Ioan, apostolul iubit”.
„În groaznica prigoană care a urmat, apostolul Ioan a făcut foarte mult pentru a întări şi consolida credinţa credincioşilor. El a dat o mărturie pe care adversarii lui nu au putut-o tăgădui şi care i-a ajutat pe fraţii săi să întâmpine cu credincioşie şi curaj încercările ce aveau să vină. Când credinţa creştinilor părea că se clatină sub violenta împotrivire cu care ei erau siliţi să dea piept, bătrânul şi încercatul slujitor al Domnului avea să repete cu putere şi elocvenţă istoria Mântuitorului răstignit şi înviat.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 568
„Ioan a trăit până la adânci bătrâneţi. El a fost martor al nimicirii Ierusalimului şi al ruinării măreţului templu. Fiind ultimul supravieţuitor dintre ucenicii care fuseseră în strânsă legătură cu Mântuitorul, solia sa a avut o mare influenţă în a stabili faptul că Isus era Mesia, Răscumpărătorul lumii. Nimeni nu putea pune la îndoială sinceritatea lui şi, prin învăţăturile sale, mulţi au fost determinaţi să se întoarcă de la necredinţă.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 569
Întrebări pentru discuţie
– Reciteşte Epistolele lui Ioan. Ce alte aspecte ale caracterului lui descoperi în ele? Ce cuvinte tari găseşti pentru cei care nu urmează adevărul? Cum ne ajută să înţelegem ce este, de fapt, dragostea?
– Cum înţelegi ideea dezvoltării caracterului? Cum se produce ea? Cum ne schimbă Domnul Isus caracterul? Există în Biblie vreo situaţie în care caracterul unei persoane a fost schimbat imediat, printr-o minune, în acelaşi fel în care orbilor le era redată vederea şi leproşii erau vindecaţi? Dacă nu, de ce? Ce ne spune acest răspuns cu privire la procesul dezvoltării caracterului?
– Discutaţi în grupă răspunsurile la următoarele întrebări: În ce măsură biserica voastră manifestă dragoste şi acceptare? Ce puteţi face pentru a oferi mai multă dragoste şi acceptare?
Rezumat: După ce a experimentat în mod direct dragostea dătătoare de viaţă a Mântuitorului, apostolul Ioan a lăsat ca această experienţă să i se reverse în cuvinte şi în purtare. Viaţa şi scrierile lui ne amintesc de locul central pe care trebuie să-l ocupe dragostea în viaţa creştinului şi de faptul că ea trebuie să stea la baza tuturor activităţilor noastre misionare.
În prezenţa lui Isus
Comenteaza acest articol | Trimite acest articol prin email
8. Ce vrea să spună Ioan când vorbeşte despre cel care „n-a văzut pe Dumnezeu”? Care este ideea centrală? Cum Îl putem vedea pe Dumnezeu? 3 Ioan 11
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
Ioan a avut multe de învăţat de la Domnul. Chiar şi după ce fusese timp îndelungat în prezenţa lui Isus cel plin de compasiune, Ioan încă îşi căuta doar propriul interes şi era intolerant cu alţii. Într-o ocazie, el a oprit pe cineva să alunge demoni în Numele lui Isus, pe motiv că omul acela nu era un ucenic oficial (Marcu 9,38). Dar Învăţătorul l-a învăţat cu blândeţe: „cine nu este împotriva noastră este pentru noi” (vers. 40). Ioan a crescut în tăria caracterului alături de Învăţătorul lui. În momentul răstignirii Domnului Isus, când toţi ceilalţi ucenici fugiseră, doar Ioan a rămas la piciorul crucii. Simpatia şi preţuirea de care se bucura Ioan din partea Învăţătorului său se văd şi în faptul că Mântuitorul Şi-a încredinţat mama în grija lui Ioan (Ioan 19,26.27).
9. Ce principiu important descoperi în 2 Corinteni 3,18? Cum putem aplica acest principiu în viaţa noastră, la nivel practic?
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
Dacă citeşti Epistolele lui Ioan, nu poţi să nu observi bunătatea, blândeţea şi compasiunea care răzbat din fiecare verset. Ce deosebire uriaşă faţă de Ioan cel pe care ni-l prezintă Evangheliile! Este evident – cu acest om s-a întâmplat ceva cu totul extraordinar. Desigur, noi ştim ce s-a întâmplat: Ioan a fost cu Domnul Isus, iar viaţa şi caracterul lui au fost schimbate în mod radical în urma acestei experienţe.
Citeşte cele trei Epistole ale lui Ioan. Fii atent la caracterul autorului pe care ni-l descoperă ele. Cum a schimbat Domnul Isus viaţa lui Ioan? Care aspecte ale vieţii tale ar trebui schimbate în acelaşi fel? Ce faci, în mod concret, pentru a-I îngădui lui Dumnezeu să aducă aceste schimbări?
Dătătorul vieţii
Comenteaza acest articol | Trimite acest articol prin email
„Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Domnul Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” (Ioan 20,31)
În aceste cuvinte, Ioan rezumă motivul pentru care a scris Evanghelia sa şi singurul scop al vieţii sale – acela de a-i conduce pe oameni să creadă în Domnul Isus, ca să poată dobândi viaţa veşnică. O temă centrală, în întregul Nou Testament, este aceea că viaţa veşnică este posibilă doar în Domnul Isus Hristos.
7. Ce spune Ioan despre această temă centrală – aceea a „vieţii”? Unde găseşti că ideea „vieţii” nu se aplică doar la viaţa veşnică, ci are şi implicaţii imediate, pentru viaţa de acum?
Ioan 6,35 ________________________________________________________________________
Ioan 6,47 ________________________________________________________________________
Ioan 6,63 ________________________________________________________________________
Ioan 10,28 _______________________________________________________________________
Ioan 12,25 _______________________________________________________________________
Ioan 14,6 ________________________________________________________________________
Ioan 17,3 ________________________________________________________________________
Ceea ce face ca aceste făgăduinţe referitoare la viaţa veşnică să fie atât de importante este faptul că, deşi toate creaturile de pe pământ mor, doar fiinţele omeneşti sunt în stare să contemple ideea veşniciei. Doar noi putem înţelege uriaşa prăpastie dintre existenţa noastră scurtă şi perspectiva veşniciei, precum şi realitatea crudă că această prăpastie atârnă ameninţător deasupra noastră în fiecare clipă a vieţii – viaţă care se poate încheia oricând din cauza unui accident vascular, a unui şofer beat sau unui virus care produce SIDA. Ce speranţă minunată avem, să ştim că moartea nu este sfârşitul; dimpo trivă, este doar un somn, care ni se va părea doar o clipă, iar apoi vom fi cu Domnul Isus pentru veşnicie.
Ce impact ar trebui să aibă speranţa vieţii veşnice asupra modului în care trăim acum? În ce sens trăieşti altfel acum, ştiind că ai făgăduinţa vieţii veşnice?
Mărturia lui Ioan
Comenteaza acest articol | Trimite acest articol prin email
Ca martor ocular, care a petrecut mult timp alături de Domnul Isus, Ioan avea multe de spus, de fapt, mai multe decât a reuşit să spună.
5. Ce mesaj crezi că vrea apostolul să ne transmită prin declaraţia din Ioan 21,25? Ce speranţă descoperim aici?
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
Cu toate că nu reuşeşte să ne spună totul, Ioan, sub călăuzirea Duhului Sfânt, ne învaţă unul dintre cele mai importante adevăruri, şi anume acela că Domnul Isus Hristos a venit în trup omenesc. Este un adevăr la care toată filozofia, ştiinţa şi logica nu ne pot conduce. Dar Dumnezeu Se foloseşte de Ioan ca să ni-l spună. În primul verset al Evangheliei sale, Ioan se referă la Cuvânt, sau logos, în limba greacă. Pentru cititorul iudeu, Cuvântul se referea atât la Cuvântul lui Dumnezeu, care a creat lumea, cât şi la învăţăturile Sale, sau la Lege, care ne călăuzeşte şi ne arată cum să trăim (vezi Deuteronom 32,45-47). Pentru cititorul grec, Logosul avea alte semnificaţii. Logosul era forţa vie care susţine Universul. Simetria unei frunze, armonia anotimpurilor, stelele de pe cer – toate erau păstrate în echilibru de către Logos. Filozofii Heraclit, Plutarh, Philo şi Platon, precum şi unii filozofi stoici au scris despre Logos. Atât pentru cititorii iudei, cât şi pentru cei greci, Ioan face din start o declaraţie clarificatoare: acest Logos este o persoană. „Logosul” S-a făcut trup şi a intrat în istoria neamului omenesc, într-un loc anume, într-un timp anume şi cu un scop anume – acela de a aduce mântuire omenirii.
6. Scrie în cuvintele tale ce ai înţeles tu că vrea Domnul să ne descopere în Ioan 1,1-3.14.
___________________________________________________________________________________
Domnul Isus, Creatorul nostru, a venit printre noi şi S-a făcut om. Chiar şi numai lucrul acesta şi este uimitor; să mai adăugăm la el şi motivul pentru care a venit – acela de a muri pentru păcatele noastre – şi avem o revelaţie a caracterului lui Dumnezeu, care ar trebui să ne aducă pe genunchi, în recunoştinţă, credinţă şi ascultare plină de umilinţă.
Fiii tunetului
Comenteaza acest articol | Trimite acest articol prin email
Domnul Isus le-a dat lui Ioan şi fratelui acestuia, Iacov, o poreclă specială – „fiii tunetului” (sau Boanerghes, în aramaică). Se pare că acest nume se referea la temperamentul lor – un temperament pe care Domnul Isus îl corectează cu blândeţe.
3. Ce cerere Îi adresează Iacov şi Ioan Domnului? Cum le răspunde Mântuitorul? Ce ne spune lucrul acesta cu privire la caracterul acestor oameni? Marcu 10,35-45
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
Ioan şi fratele lui au dat pe faţă o mândrie nesănătoasă. Ca răspuns la cererea lor, Domnul Isus i-a întrebat dacă puteau să se facă părtaşi la soarta Lui. „Putem”, s-au lăudat ei (Marcu 10,39). Într-o altă ocazie, Mântuitorul mergea cu ucenicii din Galileea la Ierusalim. Aşa cum se pare că devenise deja un obicei, Domnul Isus a luat-o direct prin Samaria, în loc să ocolească pe mare, ca să-i evite pe samaritenii pe care iudeii îi urau atât de mult. El i-a trimis pe Iacov şi pe Ioan înainte, ca să găsească găzduire pentru noapte. Cei doi s-au apropiat de un sat, dar, când au aflat că se îndreptau spre Ierusalim, sătenii nu s-au arătat deloc ospitalieri.
4. Ce ne descoperă răspunsul celor doi fraţi la această insultă, în legătură cu caracterul lor? Cât de multe are de învăţat preaiubitul Ioan? Luca 9,54
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
Ce contrast izbitor între Ioan cel descris aici şi cel care scrie epistolele de mai târziu. Ce om schimbat! Ce personalitate schimbată! Fără îndoială însă că schimbarea aceasta nu s-a produs uşor sau peste noapte. Ioan a avut de învăţat câteva lecţii grele, lecţii care l-au făcut în stare să devină, în cele din urmă, marele misionar pe care îl cunoaştem.
Aminteşte-ţi câteva dintre cele mai recente lecţii grele prin care ai trecut. Ce ai învăţat din ele? Cum altfel, decât prin suferinţă, ai fi putut învăţa ceea ce ai învăţat? Ce alte lecţii trebuie să mai înveţi? Ce schimbări trebuie să faci în viaţa ta acum, astfel încât să nu mai fie nevoie să înveţi prin lecţii dureroase?
O chemare specială
Comenteaza acest articol | Trimite acest articol prin email
Când Domnul Isus i-a chemat să-L urmeze, Ioan şi fratele lui, Iacov, erau la lucru, în barca lor de pescuit. „Îndată i-a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie, cu cei ce lucrau pe plată, şi au mers după El.” (Marcu 1,20)
1. Ce principii importante putem extrage din Marcu 1,20, cu privire la ce înseamnă să-L urmăm pe Domnul Isus? Vezi şi Matei 8,21.22; Luca 14,26; Filipeni 3,8
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
Decizia de a-L urma pe Mântuitorul şi de a-şi abandona ocupaţia avea să schimbe pentru totdeauna viaţa lui Ioan. Luca prezintă relata rea cea mai detaliată a chemării pe care i-a adresat-o Domnul.
2. Care verset, din Luca 5,1-11, exprimă din nou ce înseamnă să-L urmezi pe Domnul? Ce aspect este subliniat?
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
Fără nicio îndoială, cei care Îl urmează pe Mântuitorul trebuie să facă un angajament total. Ca Domn al tuturor, Lui Îi aparţine totul. Cu toate acestea, nu din egoism ne cere El să-I dăm inima noastră. Nu, nicidecum! Ci El cunoaşte realitatea luptei în care suntem prinşi şi, dacă există vreun loc slab, vreun domeniu în care eul nu a fost supus, cel rău va profita de acea slăbiciune şi o va folosi ca să ne distrugă. De aceea trebuie să ne supunem Domnului pe deplin. Ceea ce a şi făcut Ioan. Şi astfel, în loc să prindă peşte, Ioan îşi petrece restul vieţii „prinzând” oameni pentru Împărăţia cerurilor. De acum înainte, câmpul său misionar avea să fie lumea, iar misiunea lui – aceea de a le duce speranţa, vindecarea şi Vestea cea Bună celor care aveau cu dispe rare nevoie de ele. Cu toate că a trebuit să înveţe câteva lecţii grele, pentru că I s-a consacrat pe deplin Domnului, el a putut să le înveţe, în ciuda durerii prin care a trebuit să treacă.
Tu cât Îi eşti de consacrat Domnului? Ai lăsat totul pentru El? Cum poţi să ştii unde este inima ta cu adevărat? Ce schimbări ar trebui să faci?
Apostolul Ioan
Comenteaza acest articol | Trimite acest articol prin email
Pentru studiul din această săptămână, citeşte:
Matei 8,21.22; Marcu 10,35-45; 1 Ioan; 2 Ioan; 3 Ioan.
Sabat după-amiază
Text de memorizat: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.”(3 Ioan 4)
Gândul central al studiului: Apostolul Ioan este unul dintre cele mai iubite personaje ale Bibliei. Ce putem învăţa de la el?
Tradiţia bisericească vorbeşte despre apostolul Ioan ca fiind un bătrân care trăia în Efes. Pentru că era foarte slăbit şi neputincios, discipolii lui trebuiau să-l ducă la biserică pe braţe. Atunci când se întâlneau, singurele cuvinte pe care li le adresa erau: „Copilaşilor, să vă iubiţi unii pe alţii.” Discipolii, plictisiţi să-l audă pe Ioan repetând mereu şi mereu aceleaşi cuvinte, l-au întrebat: „Învăţătorule, de ce ne spui mereu lucrul acesta?” „Este porunca Domnului”, a răspuns el. „Şi, dacă faceţi chiar şi numai lucrul acesta, este de ajuns!” Fie că este adevărată sau nu, povestirea aceasta surprinde esenţa caracterului acestui „fiu al tunetului”, care, în cele din urmă, a fost transformat într-un fiu al iubirii şi al harului. În cele trei epistole ale lui Ioan, descoperim inima unui om a cărui viaţă este motivată de dragoste; descoperim, de asemenea, unele dintre cele mai încurajatoare versete din Biblie, dintre care probabil că cel mai cunoscut este: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit” (1 Ioan 2,1). În această săptămână, vom analiza mai îndeaproape viaţa şi misiunea acestui stâlp al Bisericii Creştine Primare.
Pentru studiul Bibliei la rând: Isaia 63 – Ieremia 19
Studiu suplimentar
Comenteaza acest articol | Trimite acest articol prin email
Citeşte Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolul 86 – „Duceţi-vă şi învăţaţi toate neamurile”.
„În orice învăţătură adevărată, elementul personal este esenţial. În în văţătura Sa, Hristos S-a ocupat de oameni în mod individual; El i-a pregătit pe cei doisprezece prin contact personal şi lucrare împreună cu ei. În particular, adesea, a dat cea mai preţioasă învăţătură unui singur ascul tător. El a dezvăluit comorile cele mai bogate rabinului celui onorat, vorbin du-i noaptea pe Muntele Măslinilor, şi femeii celei dispreţuite, cu care a vorbit la fântâna din Sihar, căci în aceşti ascultători El a sesizat inima neîmpietrită, mintea deschisă, spiritul receptiv. Nici chiar mulţimea care se înghesuia pe urmele Sale nu reprezenta pentru Hristos o masă nediferenţiată de făpturi omeneşti. El vorbea direct oricărei minţi şi făcea apel la fiecare inimă. Îi privea în faţă pe cei care-L ascultau, încuraja o faţă care se lumina şi o privire fugară de aprobare, lucruri care spuneau că adevărul atinsese sufletul; şi atunci, ca răspuns, vibra în inima Sa o bucurie plină de compasiune.” – Ellen G. White, Educaţie, pag. 231
Întrebări pentru discuţie
Începând din anul 1983, majoritatea comunităţilor adventiste noi din întreaga lume au fost înfiinţate de pionieri ai Misiunii Globale. Aceşti oameni merg să locuiască în mijlocul acelora cărora le slujesc şi le dau
mărturie, trăind la acelaşi nivel socio-economic cu ei. De ce crezi că au avut atât de mult succes?
– Discutaţi, în cadrul grupei, răspunsurile date la întrebările de la sfârşitul studiilor de duminică şi de miercuri.
– Preocuparea şi apropierea personală au deţinut un loc central în lucrarea Mântuitorului. În ce fel te-a ajutat să-L primeşti pe Isus cineva care s-a apropiat de tine? Împărtăşiţi-vă experienţele. Cum putem noi, ca biserică, să lucrăm mai bine pentru a sluji nevoilor personale ale oamenilor?
– Datorită exemplului de dragoste şi de acceptare dat de Domnul Isus, ar trebui să acceptăm pe oricine să se închine în biserica noastră, indiferent ce stil de viaţă are persoana respectivă?
Rezumat: Mântuitorul nostru Cel plin de compasiune a urât păcatul, dar i-a iubit pe păcătoşi. Metoda Sa de a Se apropia de oamenii din mulţime şi de a sluji nevoilor lor ar trebui să fie modelul nostru de a da mărturie astăzi. Datorită mântuirii pe care am primit-o prin El, noi le putem transmite şi celor de lângă noi dragostea şi iertarea Lui.
Loading ...